Mariah Carey a stabilit un nou record cu cântecul ei de Crăciun ”All I Want For Christmas Is You”, lansat în 1994, fiind audiat de 21,27 milioane de ori într-o singură zi pe Spotify, scrie vulture.com.
De aproape 30 de ani, piesa ”All I Want For Christmas” a devenit un simbol al sărbătorilor de iarnă și anul 2022 nu a făcut excepţie de la această regulă pentru Mariah Carey. Single-ul, compus de fostul ei soţ Tommy Mottola, a stabilit un nou record, devenind cântecul cu cele mai multe difuzări într-o singură zi pe platforma Spotify.
Mariah Carey a distribuit pe reţelele de socializare o înregistrare video care o arată căzând (de fericire) pe o canapea în momentul aflării acestei veşti. „Nu mă aşteptam să mă trezesc cu această magnifică surpriză”, a scris cântăreața americană într-un mesaj distribuit pe contul ei de Twitter, care a fost vizionat de aproape 5 milioane de persoane.
Lansat în noiembrie 1994, acest cântec cu versuri scrise de şi Walter Afanasieff a devenit single-ul de promovare a celui de-al patrulea album de studio al interepretei pop, care s-a intitulat „Merry Christmas”. A fost lansat de Columbia Records la data de 1 noiembrie 1994 şi a devenit cel mai bine vândut album de Crăciun din Statele Unite din toate timpurile. Până în prezent au fost vândute peste 15 milioane de exemplare în întreaga lume. Revista Forbes a calculat în 2019 că single-ul „All I Want For Christmas Is You” i-a adus cântăreţei americane venituri de peste 60 de milioane de dolari.
Anul 2022 a fost cel în care o plângere pentru plagiat a fost depusă împotriva cântăreţei Mariah Carey, în luna iunie. Artista country Andy Stone afirma că ”All I Want For Christmas Is You” era o copie a unui cântec al ei cu acelaşi titlu şi care ar data din anul 1989. Plângerea a fost respinsă, din lipsă de puncte comune reale. Cu excepţia titlului, dar, conform Oficiului pentru drepturi de autor din Statele Unite există nu mai puţin de 177 de cântece intitulate ”All I Want For Christmas Is You”.
Foto: Profimedia Images
Câți bani aduc anual cântecele de Crăciun celor de la Wham!, The Pogues sau lui Mariah Carey